Eritromicina 6% (100g)

Eritromicina 6% (100g)

Tratament in micoplasmoză, pasteureloză, boala cronică respiratorie, sinuzita infecţioasă, artrite  stafilococice, infecţii streptococice. Se folosesc 2 - 4 g Eritromicină FP 6% / litru apă de băut / zi, timp de 3-5 zile.

20,00 lei

Adaugă în coş

10 alte produse din aceași categorie:

Informații

ERITROMICINA 6% 100 G

COMPOZIŢIE
1 gram de pulbere conţine:
Eritromicină tiocianat.............................................. 60 mg
Excipient q.s.ad............................................................ 1 g
Excipient: lactoză monohidrat, acid citric monohidrat.

ACŢIUNE FARMACOTERAPEUTICĂ
Eritromicina este un antibiotic din grupul macrolidelor, cu spectru mediu de acţiune care cuprinde: coci Gram pozitivi (Streptococcus spp., Stafilococcus spp., inclusiv cei penicilino-rezistenţi, pneumococi, enterococi), coci Gram negativi (gonococi, meningococi – activitate slabă in vivo din cauza difuziei reduse in lichidul cefalo-rahidian), clostridii (C. tetani, perfringens, botulinum), B. subtilis, Sarcina lutea, Corinebacterium spp., precum şi unii bacili Gram negativi (Brucella, Pasteurella, Haemophylus), spirochete (Leptospira), micoplasme, ricketsii, virusuri mari, unele protozoare (Entamoeba, Toxoplasma, Trichomonas). Eritromicina nu are acţiune asupra enterobacteriaceelor (Salmonella, Aerobacter, E. coli, Pseudomonas, Proteus, Klebsiella), fungi şi ciuperci. Eritromicina are acţiune bacteriostatică/ bactericidă, în funcţie de doză, printr-un un mecanism asemănător cloramfenicolului, constand în inhibarea sintezei proteice bacteriene.  

SPECII ŢINTĂ 
Bovine (viţei sugari), iepuri şi păsări (găini, curcani).

INDICAŢII 
Eritromicina 6% este recomandată în tratamentul afecţiunilor produse de germeni sensibili la eritromicină la:
Bovine (viţei sugari): infecţii ale aparatului respirator, digestiv, artrite, pododermatite infecţioase, omfaloflebite
Iepuri: pasteureloze, infecţii streptococice şi stafilococice.
Găini: micoplasmoză, pasteureloză, boala cronică respiratorie, sinuzita infecţioasă, artrite  stafilococice, infecţii streptococice.
Curcani: aerosaculită, sinuzita infecţioasă, artrite stafilococice, infecţii streptococice.

POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE 

Administrare orală, după dizolvarea în apa de băut:

Bovine (viţei sugari): La viţei administrarea se face individulal şi se pregăteşte ex tempore;

- 5-10 g Eritromicina FP 6%/50 kg greutate corporală/zi doza fiind fractionată şi administrata de 2 ori pe zi (la 12 ore), timp de 3-5 zile;  

Iepuri: 2 - 4  g Eritromicină FP 6%/10 kg greutate corporală/zi, timp de 3-5 zile;

Găini, curcani: 2 - 4 g Eritromicină FP 6%/litru apă de băut/zi, timp de 3-5 zile;

Pentru a se asigura administarea unei doze corecte, greutatea corporală a animalelor trebuie determinată cât mai precis posibil. Apa medicamentată trebuie să fie prospăt preparată la fiecare 24 ore. Pentru obţinerea unei eficienţe maxime, medicaţia trebuie combinată cu bune practici de gestionare (o igienă corespunzătoare, ventilaţie corectă, evitarea supraaglomerării).

Dacă animalele nu prezintă o ameliorare a stării de sănătate se va consulta medicul veterinar pentru reevaluarea diagnosticului.

CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII ŞI REACŢII ADVERSE
Nu se va administra la bovine adulte. Se va evita tratamentul animalelor alergice la eritromicină sau animalelor cu disfuncţii hepatice. Rar pot apare reacţii alergice. Ocazional, eritromicina administrată oral poate cauza tulburări gastro-intestinale (diaree, stări de vomă, anorexie). Pulberea nu trebuie administrată  ca atare.
La tratamentul în masă, prin furaje sau apa de băut, se recomandă prepararea de preamestecuri, pentru o omogenizare corespunzătoare. Apa medicamentată trebuie consumată în totalitate, în ziua preparării.
Pentru obţinerea unei eficienţe maxime, medicaţia trebuie combinată cu bune practici de gestionare (o igienă corespunzatoare, ventilaţie corectă, lipsa supraaglomerării). 
Cu excepţia reacţiilor adverse menţionate mai sus şi care apar ocazional, eritromicina este considerată un medicament cu toxicitate redusă. Poate fi utilizat în perioada de lactaţie, gestaţie şi în periada de ouat. Eritromicina este antagonistă cu lincomicina, clindamicina, cloramfenicolul, metilprednisolonul. 

TIMP DE AŞTEPTARE
Carne şi organe: Bovine (viţei sugari) - 3 zile
                           Iepuri- 3 zile
                           Păsări (găini, curcani) – 3 zile
Ouă – 4 zile

CONDIŢII DE PĂSTRARE

A se păstra la temperatură mai mică de 25°C. A se feri de îngheţ. A se proteja de lumină directă. A se păstra în loc uscat, în ambalajul origial, bine închis.

MOD DE PREZENTARE

Pungi cu 100 g